Presa internațională scrie despre funeraliile Regelui Mihai: Monarhii europeni l-au omagiat pe Regele Mihai, recunoscut pentru demnitatea și moralitatea sa. VIDEO

Publicat: 16/12/2017, 18:57

Presa internațională menționează că la funeraliile Regelui Mihai I al României au participat Regele Juan Carlos I și Regina Sofia ai Spaniei, Henri, Marele Duce de Luxemburg, Regele Carl al XVI-lea Gustaf și Regina Silvia ai Suediei, Anne-Marie, fostă Regină a Greciei, Prințesa Astrid și Prințul Lorenz ai Belgiei.

Dintre regalitățile non-europene, prințesa Muna al-Hussein, mama Regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei a fost de asemenea prezentă la Palatul Regal din București.

„Regele Mihai este cel mai bine cunoscut pentru lovitura de stat la care s-a alăturat în august 1944, pentru a schimba calea României de la naziști la Aliații din cel de-Al Doilea Război Mondial. Forțat să abdice de către liderii comunisti ai României câțiva ani mai târziu, el a trăit cea mai mare parte a vieții în exil în Elveția. După revoluția românească din 1989, a avut o relație dificilă cu noii conducători ai țării, care se temeau că își va revendica tronul. În schimb, Regele Mihai a ajutat la negocierea aderării României la UE și NATO”, a notat BBC News.

The Associated Press a prezentat cinci fapte importante de știut despre Regele Mihai I al României, în capitolele intitulate „Coroana”, „Invitații”, „Problemele familiale”, „Trenul regal” și „Testamentul”.

Este descrisă cu lux de amănunte coroana regală folosită în timpul funeraliilor Regelui Mihai I. Este vorba despre o copie a Coroanei de Oțel purtată pentru prima dată de regele Carol I, replică ce face parte din colecția Muzeului Național Peleș.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I a ajuns în România la 13 decembrie, pe aeroportul Otopeni, înmormântarea fiind programată pentru 16 decembrie, la Curtea de Argeș, acolo unde se află și locul de veci al soției sale, Regina Ana.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×